și
Remus Borza, reprezentantul consorțiului de administratori judiciari ai STB, Societatea de Transport a Bucureștiului, aflată din septembrie în insolvență, a pro…
Bulgaria a susținut declarația privind principiile cheie ale securității europene, cu rezerve doar la preambul, a declarat prim-ministrul Rumen Radev jurnaliști…
Gabriel Daraban, fostul director comercial al Oil Terminal, și omul de afaceri Gheorghe Chealfă, au fost plasați sub control judiciar, vineri, de DIICOT, și urm…
Directoarea ADLO, Teodora Suciu, a vorbit pe 12 noiembrie despre investiții în Oradea la o conferință la aeroport. Comunicatul agenției nu anunță niciun investi…
Ungaria ar putea primi aproape 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare, blocate în timpul guvernării lui Viktor Orbán. Comisia Europeană se preg…
Muzeul Țării Crișurilor organizează pe 12 decembrie un atelier de poleire cu foițe metalice și pictură decorativă, pentru participanți între 12 și 75 de ani. Ta…
Președintele USR, Dominic Fritz, și vicepreședintele partidului, deputatul de Gorj Radu Miruță, au declarat, într-o conferință de presă la Târgu Jiu, că formați…
Între 10 și 12 noiembrie, Parlamentul României a lucrat cu doi experți ai Națiunilor Unite, veniți de la New York și din Singapore, pe o singură temă: inteligen…
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS) indică o revenire a economiei românești în…
Radu Oprea a vorbit la Digi24 despre înființarea centrelor de comandă de la Marea Neagră – cel al României și cel al Bulgariei – în ceea ce privește siguranța m…

